Toleranta

In timpul domniei lui Cuza

Pe timpul domniei lui Vlad Ţepeş, un neguţător care se afla în călătorie pe la noi spuse să se strige pe la răspântii că a pierdut o pungă cu o mie de lei. El făgădui o sută de lei acelui care o va găsi şi i-o va da. Nu trecu mult şi un creştin, om cu frica lui Dumnezeu, cum se aflau mulţi români pe pe vremea lui Ţepeş, se arătă păgubaşului şi-i zise:
- June negustor, mergând pe cale, la cotitura drumului de la răscrucile din dosul pescăriilor, am găsit punga aceasta. Eu socotesc că e a dumitale, deoarece am auzit strigând că ai pierdut o pungă cu bani.
- Într-adevăr, a mea este, şi-ţi foarte mulţumesc că mi-ai adus-o. Neguţătorul , începând să numere banii, se frământa cu mintea cum ar face să nu-i dea suta de lei cea făgăduită.
După ce numără toţi banii, îi puse la loc în pungă, apoi zise celui ce i-o adusese:
- Am numărat, dragul meu, şi am văzut că dumneata ţi-ai oprit făgăduiala. În loc de o mie de lei, am găsit nouă sute. Şi bine ai făcut, căci era dreptul dumitale.
- Jupâne negustor, a răspuns creştinul, rău şi fără cale zici dumneata că-ţi lipseşte din pungă o sută de lei. Eu nici n-am dezlegat-o, să mă uit câţi bani sunt într-însa. Cum am găsit-o aşa ţi-am adus-o!
- Îţi spusei, zise neguţătorul cu glasul scurt, că am pierdut o pungă cu o mie de lei şi mi-ai adus-o numai cu nouă sute.
Asta e! Omul nu mai zise nimic, ci ieşi şi se duce drept la Vodă, spre a se tângui.
- Măria-Ta, zise el, nu mi-a dat suta de lei cea făgăduită şi nu mi-e ciudă atât pentru suta de lei, cât mi-e ciudă că mă bănuieşte a nu fi fost om de omenie. Eu am fost curat ca argintul şi nici prin gând nu mi-a trecut să mă ating de lucrul altuia.
Vodă pricepu tertipurile neguţătorului şi porunci să i-l aducă. Ascultând şi pe unul şi pe altul şi punând vorbele ambilor în cumpăna dreptăţii, văzu în care parte bate. Apoi, uitându-se ţintă în ochii neguţătorului, zise:
- Dacă tu, jupâne neguţător, ai pierdut o pungă cu o mie de lei, iar acesta a găsit una cu nouă sute, este dovedit că această pungă nu este a ta. Tu, creştine, ia punga cu banii ce i-ai găsit şi s-o dai acelui ce se va arăta că a pierdut o pungă cu nouă sute de lei; iar tu, jupâne neguţător, aşteaptă până se va găsi o pungă cu cei o mie de lei, ce zici că ai pierdut-o.

Justitia

Justiţia, ca instituţie de apărare şi de înfăptuire

a dreptăţii

În limba română termenul „justiţie” este sinonim, în mai multe situaţii, cu cel de „dreptate” şi aceasta întrucât justiţia este chemată să se apere şi să înfăptuiască dreptatea. Deseori spunem ca „justiţia a făcut dreptate” sau ca „justiţia şi-a spus cuvântul şi s-a făcut dreptate” sau „persoana aceasta (Superman, spre exemplu) este un justiţiar”, o persoană care face dreptate.

Termenul „justiţie” desemnează:

¨       ansamblul legilor şi al instanţelor judecătoreşti precum şi sistemul de funcţionare al acestor instanţe

¨       o formă fundamentală a activităţii statului, care constă în judecarea conflictelor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

Dreptatea socială presupune instituţii şi norme care să reglementeze raporturile dintre persoane. Normele reprezintă aşteptări sociale în legătură cu modul în care o persoană se comportă sau acţionează. Normele juridice asigură realizarea dreptăţii, exprimând:

·        ceea ce este permis în societate

·        ceea ce este interzis în societate.

În situaţia încălcării (în mod intenţionat sau neintenţionat) a normei juridice, a legii, societatea stabileşte, prin intermediul autorităţilor judecătoreşti:

·        vina persoanei în cauză

·        pedeapsa legală care trebuie să i se aplice.

Normele juridice (numite şi norme de drept) sunt cuprinse în sisteme sau coduri de legi.

Dreptul (sistemul legilor) conţine:

Drept civil ·         cuprinde legile care au în vedere conflictele dintre persoanele private ·         persoana acuzată compare în faţa tribunalului într-un proces civil: are drept la avocat (care încearcă să-i dovedească nevinovăţia) ·         acuzaţia este adusă de persoane private ·         pedeapsa pentru partea care pierde este de regulă bănească.

Drept penal ·   cuprinde legi care privesc: criminalitatea (omorul, furtul), fapte penale care dăunează unei persoane, unei întreprinderi sau unei instituţii de stat ·   persoana acuzată compare în faţa tribunalului într-un proces penal; are drept la avocat ·   acuzaţia este adusă de un organ al statului – parchetul; procurorul, ca reprezentant al parchetului încearcă să dovedească, în faţa tribunalului, vinovăţia acuzatului ·   pedeapsa comunicată de judecător prin sentinţă poate fi: Þ           privare de libertate Þ           muncă silnică Þ           confiscarea averii Þ           retragerea dreptului de exercitare a unei profesiuni.

Normele juridice            se deosebesc de                ¨      au o putere de constrângere mai mare ¨      pot fi impuse prin forţă ¨      au drept consecinţe ale nerespectării lor pedepsele (inclusiv privarea de libertate). ¨      se desfăşoară diferit de la o ţară la alta, corespunzător sistemului juridic propriu ¨      sunt reglementate prin procedura juridică.

Normele morale ¨au o constrângere ce ţine de conştiinţa persoanei, de decizia ei de a le respecta ¨nu pot fi impuse prin forţă ¨au drept consecinţe ale nerespectării lor: sancţiunea opiniei publice,

Apărarea şi înfăptuirea dreptăţii se realizează prin intermediul proceselor. Dacă o persoană este condamnată pe nedrept, aceasta poate declara recurs.

Recursul este procedura prin care o persoană, condamnată pe nedrept sau care consideră că a primit o pedeapsă prea mare, poate face întâmpinare în acest sens.

Rolul justiţiei pentru aprobarea şi înfăptuirea dreptăţii se afirmă preponderent într-o societate democrată.

Într-o societate democratică, un sistem juridic este eficient atunci când apără drepturile individuale şi pe cele ale poporul Într-o societate democratică justiţia reprezintă societatea care aprobă şi înfăptuieşte dreptatea.

ü  Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

ü  Normele juridice sunt cuprinse în sisteme sau coduri de legi (drept civil şi drept penal).

Judecata lui Solomon

Solomon era fiul lui David si, atunci cand a ajuns pe tronul regatului, fiind inca tanar, si-a pus toata nadejdea in Dumnezeu si s-a rugat lui:

-Nu iti cer, Doamne, nici bogatii, nici putere. Nu doresc nici victorii nenumarate peste dusmani si nici viata lunga si lipsita de griji. Tot ce indraznesc sa iti cer, Doamne, este intelepciune, sa imi pot conduce supusii cu dreptate si mila, sa pot deosebi ce este bine de ce este rau.

Dumnezeu s-a bucurat de asemenea rugaciune smerita si, printr-o minune, i-a raspuns:

-Deoarece n-ai cerut viata lunga si nici bogatie, n-ai cerut nici sufletele dusmanilor tai-iata!-Eu voi face dupa cavantul tau: iti dau inima inteleapta si priceputa, cum n-a fost nimeni inaintea ta si nici nu va mai fi altul dupa tine. Ba mai mult, iti voi da si tot ce n-ai cerut: bogatie si slava, asa incat nici un rege nu va mai fi asemenea tie; iar daca vei merge pe drumul Meu si vei respecta legile Mele si poruncile Mele vei avea si zile multe.
Cum a descoperit Regele Solomon adevarul

Au venit, odata, la Regele Solomon doua femei care se certau si nimeni nu le putea face dreptate, caci nimeni nu putea afla adevarul. Iata ce se intamplase: erau doua tinere mame, care locuiau in aceeasi casa si care nascusera de curand fiecare cate un prunc. Regele Solomon a ascultat-o pe cea dintai:

-Marite imparat, cer dreptate, caci pruncul acestei femei a murit azi-noapte, iar ea, vicleana, l-a luat din bratele mele pe al meu, in timp ce eu dormeam si acum, sustine ca este fiul ei si ca al meu ar fi murit. Nu e adevarat, pruncul acesta este al meu si vreau sa-mi dea copilul inapoi!

Solomon a ascultat-o si pe cea de-a doua femeie. Aceasta sustinea sus si tare ca ea este mama copilului adus cu ele si ca cealalta minte de fapt, doar ca sa-i ia copilul.

Regele asculta linistit si vazand cum galceava dintre cele doua femei nu contenea si-a dat seama cum o poate descoperi pe mincinoasa. S-a ridicat deodata cu hotarare si a strigat strajerilor:

-Aduceti-mi de indata sabia sa tai acest copil pe din doua si fiecare mama sa ia jumatate, caci altfel vad ca nu se pot impaca!

Una dintre femei a ramas muta de uimire, nestiind ce sa zica, dar cealalta a strigat sfasiata de durere si plangand:

-Nu, nu omorati pruncul! Lasati sa-l ia ea, mai bine sa-l ia ea decat sa moara copilul. Nu faceti asta, mai bine renunt eu la el, dar sa traiasca, decat sa moara…

In acea clipa regele Solomon a stiut ca aceasta e femeia care spunea adevarul. A privit-o cu bunatate si i-a zis:

-Fara nici o indoiala tu esti mama pruncului, caci dragostea ta este capabila de orice sacrificiu si numai o mama adevarata ar fi in stare de orice pentru a-i salva viata copilului. Ia-ti fiul si mergeti cu pace inapoi la casa voastra.

Vestea despre cum a stiut regele Solomon sa afle adevarul si sa imparta dreptatea s-a raspandit cu repeziciune in intreg regatul si toti oamenii multumeau lui Dumnezeu ca i-a binecuvantat cu un rege drept si bun.

Dreptatea lui Tepes

DREPTATEA LUI ŢEPEŞ

Despre Ţepeş Vodă, fiul lui Dracula, s-a dus vestea peste secole de felul cum ştia să împartă dreptatea, încât poporul asuprit alerga ca la un părinte şi aştepta judecata lui. Şi nu era pricină cât de grea şi de încurcată pe care domnitorul să n-o dezlege şi să nu pedepsească pe răufăcători. Îi luaseră frica toţi cei care se simţeau cu musca pe căciulă, şi decât să se afle în faţa lui la judecată, mai bine de-a dreptul în pământ.

Adesea la scaunul domnesc erau înfăţişate pricini foarte grele şi încurcate.

lată cum judeca aceste pricini Vlad Ţepeş.

*

Într-una din zilele lui iulie ale anului l460, veniră dinaintea lui Vodă doi oameni cu totul diferiţi : un boier gras şi rumen la faţă, cu straie strălucitoare, şi un ţăran numai pielea şi osul şi în nişte zdrenţe care abia se mai ţineau pe el.

Ţăranul căuta sprijin la domnul ţării, punându-şi ultima speranţă în dreptatea lui Ţepeş. Venise să spună că avusese şi el petecul lui de pământ, dar boierul i-l răpise, de-l lăsase sărac lipit. Boierul, dimpotrivă, zicea că ţăranul minte şi că pământul tot cât îl avea el era moştenire din tată-n fiu de la străbunicii săi.

După ce terminară ce aveau de spus, cei doi aşteptară. În sală, ca întotdeauna, se lăsă o tăcere grea, timp în

care domnitorul cumpănea dreptatea. Şi nu trebuiră să aştepte prea mult.
— Ai putea să-mi arăţi hrisoavele de stăpânire asupra pământului cu păţania ?
— Nu pot, mărite doamne, spuse şiret boierul. Că primul meu conac a ars, şi odată cu el au dispărut şi

dovezile.
— Dar tu, ţărane, ai vreun asemenea hrisov ?
— N-am, vai de zilele mele, că mi l-a luat boierul odată cu pământul.
— Atunci, spuse Ţepeş, trebuie să mergem la faţa locului să vedem cum stă treaba.
— Să mergem, se grăbi să zică boierul.
În curând ajunseră acolo. Ţepeş îl întrebă pe ţăran :
— Care zici că a fost pământul tău ?
— Acesta, mărite doamne, spuse ţăranul. Şi îi arătă cu mâna un petic de pământ sărăcăcios, care se întindea

spre pădure.
— Boierule, întrebă iar voievodul. Tu tot o mai ţii că e pământul tău ?
— Pot să şi jur, doamne, că e al meu din moşi strămoşi şi că ţăranul minte.
Ţepeş se întoarse atunci către un căpitan cu care stătuse de vorba în taină când se aflau pe drum :
— Spune-mi, acesta este locul de care mi-ai grăit ?
— Întocmai, mărite.
— Prea bine, zise Ţepeş. Boierule, precum se vede, ai dreptate. Pământul e al tău, şi nu al ţăranului. Poţi să

ţi-l iei în stăpânire.
— Îţi mulţumesc pentru dreptatea pe care mi-ai făcut-o ! se ploconi boierul.
— Numai că nu am terminat, îl întrerupse vodă. Pentru pământul ăsta pe care-l ai va trebui să mori,

boierule.
— Să mor ? ! Dar pentru ce, mărite ?
— Pentru că el ascunde o comoară. Sunt bani de aur furaţi din vistieria ţării, încă din timpul când domnea

tatăl meu, Dracula. Acest bătrân căpitan a recunoscut locul unde i-a îngropa hoţul. Este locul acesta al. tău. Deci

tu, fiind stăpânul, eşti totodată şi hoţul !
La auzul acestor cuvinte, boierul căzu în genunchi şi începu să se roage :
— Iartă-mă, mărite, dar nu sunt vinovat. Locul acesta nu este al meu, ci al ţăranului. Ţăranul va trebui să

piară, că el este cu siguranţă hoţul !

— Ba tu vei pieri, boierule. Şi nu pentru că ai fi furat vreo comoară şi ai fi ascuns-o aici. Aceasta a fost o

născocire a mea, ci pentru că ai furat pământul ţăranului, aşa cum ai recunoscut, de spaimă.

Şi Ţepeş porunci ca boierul să fie tras în ţeapa dreptăţii sale, iar bietul ţăran să-şi ia înapoi peticul de pământ

care i se furase.

*

Veni apoi rândul unui târgoveţ şi unui ţăran. După straie, târgoveţul se vedea cât de colo că este înstărit.

01

Îi mersese strună cu negoţul şi faţa îi era rotofeie şi plină de viaţă. Alături de el, dar ţinându-se puţin mai în spate

— un biet ţăran, în straie sărăcăcioasă.

Cel cu plângerea era târgoveţul. Zicea că împrumutase ţăranului un galben şi că acesta nu i-a dat înapoi datoria. Vorbind, târgoveţul îşi tot arunca privirea semeaţă şi răutăcioasa spre ţăranul care tremura ca varga de spaimă.

Ţepeş, aşa cum îi era felul, îl ascultă pe târgoveţ cu răbdare. Apoi îl privi stăruitor, ca şi cum voia să-i

pătrundă în gânduri.
Îşi schimbă după un timp privirea spre ţăran, cercetîndu-l de asemeni îndelung, după care îl întrebă :
— Este adevărat că târgoveţul acesta ţi-a dat un galben cu împrumut ?
— Da, este prea adevărat, răspunse ţăranul.

—…şi că până acum nu i l-ai înapoiat ?

— Ba, asta nu mai e aşa, mărite.

— Atunci povesteşte aici cum a fost.

— Sunt nevoiaş, măria ta. Am muiere şi şapte prunci. Opt guri de hrănit, că p-a mea nici n-o mai pun. Ni s-a
terminat merindea şi am cerut de la dumnealui un galben ca să pot s-o mai scot la cap. Dar dându-mi el galbenul,
nu mi-a spus nimic alt decât să i-l înapoiez când oi avea. Eu am ajuns de-am scuturat oleacă necazul, şi i-am şi
dat galbenul. Dar dumnealui de colo : „Ce crezi, ţărane, că ai scăpat cu ăsta ? Şi sămânţa dac-o semeni în pământ,
din una rodesc multe. Aşa şi galbenul meu. Se cere înzecit. Cum ai dat unul, mai dai încă nouă, şi gata !" Iar eu,
iaca, mărite, nu pot. Mi-a fost foarte greu să-i înapoiez şi datoria adevărată şi curată, darmite ce-mi cere acu'
dumnealui.

După ce l-a lăsat pe ţăran să termine tot ce avea de spus, Ţepeş se-ntoarse iar spre târgoveţ.
— Auzi ce zice ţăranul, că ţi-a plătit datoria, I-adevărat, sau nu ?
— Nu, nu-i adevărat, mărite. E drept că mi-a înapoiat galbenul, dar trebuie să-mi mai dea încă nouă. Altfel

ce interes aş fi avut să-l împrumut ?
— Şi crezi ca asta e drept, şi c-o să poată să-ţi plătească ? Uşor de zis, greu de făcut...
— E dreptul meu. Uşor, greu, asta e. Cum a plătit unu', plăteşte şi noua, o ţine târgoveţul pe-a lui,
— Dacă-i pe-aşa, să facem o-ncercare...
Şi zicând acestea, ieşiră în curte. Acolo era o grămada de bolovani. Ţepeş porunci târgoveţului:
— Ridică unul din bolovani : acela;
Târgoveţul, care era destul de puternic, sălta un bolovan în sus şi-l ţinu puţin în braţe. Apoi îi dădu drumul

în grămadă :
— E destul de greu, mărite.
— Aşa i-a fost şi ţăranului când ţi-a înapoiat galbenul, destul de greu. Dar a reuşit !... Acum să vedem mai

departe.
— Ce sa vedem, mărite ?
— Cât îi e de greu ţăranului să-ţi dea nouă galbeni. Ridică din nou bolovanul.
Târgoveţul îl ridică.
— Mai ridică unul !
Târgoveţul se opinti şi reuşi sa mai urnească unul, însă în clipa următoare îi scăpă pe amândoi din mână.
— Nu aşa, târgoveţule. Vreau să ţii în braţele tale nouă bolovani dintr-o dată !
Dar asta nu se poate, mărite. Sunt atât de grei, că niciodată n-am să-i pot ţine pe toţi.
— Vezi, târgoveţule, la fel de grei sunt pentru ţăran cei nouă galbeni, cât pentru tine nouă bolovani. Cum n-ai putut tu, nu-i drept să-i ceri să poată el!

Târgoveţul nu mai zise nimic. În schimb, Ţepeş dădu porunca ; târgoveţul să fie biciuit pentru lăcomia lui, iar ţăranul sa plece liniştit acasă, pentru că şi-a plătit cinstit datoria.

Până în seară Ţepeş mai judecă şi alte pricini. Când sfârşi, faţa îi era luminată de un zâmbet lăuntric, de bucuria dreptăţii pe care o făcuse. „Pot să mă duc să mă culc liniştit '", îşi zise.

Notiuni despre dreptate

Dreptatea  este valoarea etică şi juridică, în funcţie de care se aprobă sau se dezaprobă relaţiile sociale şi raporturile juridice, normele juridice şi hotărârile organelor de jurisdicţie existente într-o epocă şi într-o organizare socială dată; este faptul de a recunoaşte drepturile cuiva, de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine în mod legitim. Dreptatea este o virtute morală, care constă în faptul de a da fiecăruia ce este al său, în a respecta drepturile altuia.

 "Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si de toate libertatile proclamate in prezenta Declaratie, fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, de rasa, de culoare, de sex, de limba, de religie, de opinie politica sau de orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, de avere, nastere sau decurgind din orice alta situatie."
(Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Articolul 2.1)
        Dreptatea este o notiune care presupune respectarea de catre autoritati, dar si de catre cetateni a normelor juridice si morale, bazate pe principiile constitutionale si respectarea drepturilor cetatenesti.
        Tipuri de dreptate        Cele mai intilnite forme ale dreptatii sunt: dreptatea distributiva, dreptatea colectiva, dreptatea procedurala.

Dreptatea distributiva - presupune impartirea corecta a avantajelor (bunuri, recompense) cit si a obligatiilor (pedepse, plata taxelor) si totodata presupune accesul fiecaruia la resurse, pozitii sociale, functii publice in stat, educatie s.a. Criteriile de identificare sunt: trebuintele, meritele ,competentele sau calitatile personale.
         Omul este inzestrat nativ cu capacitati si aptitudini remarcabile, care daca sunt valorifi- cate aduc mari satisfactii si asigura un statut social adecvat. Este corect ca individul inzestrat nativ cu calitati deosebite, care munceste mai mult si mai bine, sa fie recompensat de catre societate cu o cantitate mai mare de bunuri. Acest principiu intimpina dificultati in punerea in aplicare, deoarece oamenii difera din punct de vedere nativ, cit si dupa mediul in care traieste si de posibilitatile oferite de familie sau de comunitetea in care traiesc.
           Dreptatea corectiva - presupune repararea unei nedreptati, a unei greseli prin incalcarea unor drepturi, avind ca scop restabilarea echilibrului, afectat, prin executarea unor masuri reparatorii. Astfel, statul democrat a luat masuri de remediere si reparare a unor nedreptati comise in regimul comunist asupra urmatoarelor categorii de oameni:
detinutii politici, cei deportati in Baragan, taranii deposedati de pamint,proprietarii caselor nationalizate.
       Dreptatea procedurala - se refera la modalitati concrete de elaborare a unor decizii prin care se realizeaza dreptatea justitiara. Fapta ilicita (infractiunea) trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie savirsita cu vinovatie, sa prezinte pericol social, sa fie prevazuta si pedepsita de legea penala.